Va place mirosul de levantica? Eu sunt tare incantata de acest miros dar mai ales de proprietatile utilizarii ei. Folosesc esenta de levantica ca si parfum de camera iar anul trecut am plantat in gradina un buchet care inca nu a inflorit dar am mari sperante ca se va intampla anul viitor.
De cativa ani folosesc ulei de levantica pentru masajul de dupa baie sau dus, o adevarata binefacere pentru trup si suflet. Mai mult, am citit ca daca masajul corpului se face inainte si dupa antrenamente se previn intinderile de ligamente si febra musculara. Cum eu il folosesc regulat, probabil ca de aceea nu fac febra dupa aerobic :).
Stiati ca in secolul XIX in Anglia, scrisorile de amor se scriau cu o cerneala care raspandea un miros de levantica? Ce frumos! Acum doar poti sa-ti imaginezi ca un e-mail are un astfel de miros.
Cu tot romantismul, ma indepartez de la ce vroiam sa va transmit.
De mai bine de un an, imi prepar singura uleiul de levantica, in casa, in propria bucatarie. Este simplu de facut si iti da o satisfactie atunci cand il aplici pe corp.
Prepararea asa cum spuneam este simpla, in 3 pasi:
Pasul 1
Se ia un manunchi de flori proaspete (sunt luni cand folosesc si flori uscate) si se curata de pe tulpina. Manunchi insemnand cam cat poti cuprinde in doua maini.
Pasul 2
Florile se pun intr-un castron si deasupra se toarna 500 ml ulei de masline (uneori, in functie de buget folosesc si ulei de migdale dulci) si se lasa acoperit 3 zile intr-un loc cu o temperatura peste 18 grade.
Pasul 3
Cu ajutorul unui filtru de cafea se separa lichidul de florile macerate. Eu pastrez uleiul intr-o sticla de sticla.
Daca doriti un parfum mai intens, repetati operatia cu uleiul filtrat si un rand nou de levantica.
Se pot ajusta cantitatile in functie de nevoi. Mie imi ajunge aproximativ 2 luni.
Un ulei de masaj simplu, cu un miros extraordinar care relaxeaza si binedispune.