Incercam sa adorm aseara cand am simtit cutremurul. De fapt, l-am simtit cu 2-3 secunde inainte sa se miste patul. Am mai prins si alte cutemure cand am avut o senzatie ciudata cu cateva secunde inainte de a se intampla. In liceu m-au pasionat aceste miscari ale pamantului. Imi aduc aminte ca tineam o evidenta si incercam sa calculez cand va fi urmatorul.
Aseara a fost primul cutremur de cand sunt mamica a doua fetite. Cand a inceput sa se miste patul m-am intors catre bebelusa mea care dormea langa mine si apoi intr-o fractiune de secunda am sarit din pat: “Dulcica este la bunica ei la bloc”. Am paralizat de frica numai la gandul ca ar fi putut sa se intample ceva cu ea. Am fugit catre sotul meu si ne-am intalnit la mijloc, si el era la fel de speriat si cu gandul la Dulcica. Imediat am sunat-o pe buni. Micuta dormea, nu a simtit nimic.
Uffff, cum se poate schimba totul in mai putin de o secunda! Uneori gandesc ca Dumnezeu ne scutura cu un scop. Poate sa ne mai reorganizam prioritatile in viata, sa ne promitem noua ca vom trai in prezent si ne vom bucura de darul oferit: Viata.
Astazi am vorbit cu o prietena la telefon si ii povesteam ca primul meu gand a fost la Dulcica care nu era langa mine, sa o simt ca e bine. Mi-a spus ca si mama ei i-a trimis mesaj imediat sa se asigure ca e bine. “Se pare ca asa fac mamele, se gandesc imediat la copiii lor in astfel de situatii”.
Asa este draga prietena, asa fac mamele, primul gand este la siguranta copiilor si nu numai in aceste situatii, in toate situatiile…este rolul nostru sa ne asiguram ca minunile primite de la Univers sunt bine.