Am asteptat sa fiu pregatita sa pot scrie despre ceea ce mi s-a intamplat acum aproximativ 3 saptamani. De cateva zile ma tot gandesc care ar fi cel mai bun mesaj catre persoana care m-a accidentat.
Masina lui a intrat brusc in masina mea care circula ”linistit” pe banda cu prioritate.
Dimineata mea a avut acelasi ritual si ma indreptam increzatoare spre birou unde aveam de sustinut planuri la care lucrasem de ceva timp. Din pacate, nu aveam de unde sa stiu ca un tanar Domn cu parul negru si cu un BMW, masina de serviciu, avea sa-mi schimbe planurile si sa-mi miste viata.
Accidentul l-am simtit ca o lovitura venita din cer. Nu am vazut nimic astfel incat sa evit ceea ce s-a intamplat. Am fost lovita, am fost rasucita, masina a reactionat cum a stiut ea mai bine, m-a protejat cum a putut si acum este o dauna totala de o mai mare frumusete.
Dar nu vreau sa va povestesc despre accidentul in sine, despre trairile din acel moment, despre reactiile celor din jurul meu in urma accidentului sau despre sedintele de recuperare fizica si psihica (inca in desfasurare). Vreau sa va povestesc despre reactiile mele si ale tanarului Domn din BMW atunci cand am iesit din masina dupa impact.
Am iesit constienta, cu dureri in intreg corpul, cu un deget care nu se mai misca, cu un genunchi care nu prea functiona si o durere de spate cum nu mai experimentasem pana atunci. Dar am iesit constienta, am reusit sa opresc motorul masinii mele.
Am iesit tipand de durere si de mirare si primul lucru la care m-am gandit a fost ca…sunt MAMA. Da, la asta m-am gandit prima data, ca sunt MAMA, ca am o minunatie de copil acasa pe care vreau s-o vad in fiecare etapa din viata, ca am o responsabilitate enorma s-o tin in siguranta si sa ma pastrez in siguranta pentru ea.
Voi cita exact care au fost primele cuvinte pe care i le-am urlat in mijlocul strazii tanarului Domn. Mi le amintesc perfect deoarece i le-am strigat, mai exact tipat cu toata forta de foarte, foarte multe ori – “Ce ai facut? Am un copil mic acasa. Am un copil mic acasa. Ce ai facut?”
Care a fost reactia tanarului Domn? Care a fost reactia Domnului care a intrat cu viteza in masina si in viata mea din motive numai de el stiute si de camerele care au filmat (accidentul s-a intamplat intr-o zona cu camera video, ce pot fi probe in dosarul penal deschis)?
Daca sperati sa fi spus “Imi pare rau Doamna”, “Nu-mi explic ce s-a intamplat, imi pare rau”, “Sunteti bine, va pot ajuta? Imi pare rau!”, atunci va inselati amarnic si sunteti persoane la fel de increzatoare in oameni ca si mine. Din pacate nu au fost acestea cuvintele.
Tanarul Domn a rostit cu fata catre masina – “Nu am casco. Acum trebuie sa-mi fac masina cu piese second hand.”
………….
Da, asa este, avem nevoie de un minut de pauza dupa acest raspuns, un raspuns care vine la tipetele mele de MAMA speriata ca ii dispare viata de langa familie.
Pe ce sa fiu suparata mai intai, pe durerile pe care le simteam, pe accidentul in sine, pe masina facuta dauna totala si pe ceea ce inseamna pentru bugetul familie sau pe acest Domn care nu a inteles ceea ce a facut si ce putea sa faca mai grav?
Si va intreb pe voi dragii mei, ce mesaj sa-i transmit unui astfel de om? Ce cuvinte sa-mi aleg astfel incat sa-i transmit tot ce simt ca fiinta umana dar mai ales ca MAMA?
De cateva zile ma tot gandesc ce sa-i transmit care ar putea rezona cu sufletul lui.
Din pacate, nu cred ca am gasit ceva potrivit dar las Universul sa-si continue fluxul normal.
Fiecare actiune are si o reactiune.
Va multumesc ca m-ati ascultat!
Dana