Externarea dupa nastere e plina de emotii. Dupa zilele petrecute in spital si schimbarile care au avut loc atat la nivel fizic cat si emotional, sa pleci acasa cu bebelusul trofeu este rupt din povesti magice.
Daca esti la primul copil, iti este teama de momentul in care vei ajunge singura acasa cu cel mic.
La prima nastere, cand mi-au adus fetita in camera si au lasat-o acolo, m-a cuprins panica. Ce sa fac cu aceasta mogaldeata? Nu poate sa o lase singura aici!
Stiu ca ma uitam fix la ea din orice pozitie, si verificam daca respira din minut in minut.
Pentru primul schimbat de pampers a fost nevoie de sotul meu si o rugaciune. Se citea panica pe fetele noastre.
La externare sotul a venit cu scoica dar nu am putut sa o asez. Am iesit din spital cu ea in brate si cu ochii la ea, de obstacolele din jurul meu ma apara altcineva, bunul Dumnezeu, pe el ma bazam.
Ei bine, la ce-a de-a doua externare, lucrurile au stat altfel. Eram zen, stiam ce va urma. Cu o zi inainte de externare, am dat semne de nerabdare, dor de casa, dor de monotonia in 3, de cartile citite cu dulcica mea inainte de culcare…nu mai aveam rabdare. Imi doream sa plec acasa cu bebelusa, sa incepem viata in patru. Am simtit ca timpul trece greu.
Ce diferit! Cu patru ani in urma, imi doream sa mai stau, de teama ca nu voi sti ce sa-i fac daca o iau acasa. Acum vroiam acasa cu viteza luminii.
Am pregatit totul de dinainte si am asteptat nerabdatoare sa vina sotul si dulcica…eram antrenata…sa inceapa maratonul!
Am plecat cu bebelusa in scoica, condusa cu multa siguranta de catre sotul meu.
Aveam o viteza la a iesi din camera, daca m-ati fi vazut! Zici ca eram alergata de o trupa de elefanti.
Vedeam doar tinta…lift, parcare, masina, acasa…lift, parcare, masina, acasa.
Eram euforica si doar aproape de lift am realizat ca ma simt prea comod…fugisem in papucii de unica folosinta de la spital:)) Ce a mai ras a mea fiica de mine! Rasunau toti peretii spitalului!
Da, da, a trebuit…m-am intors si am mai dat o tura de salutari la asistente. Sincer, as fi plecat si desculta, asa de fericita eram. Nu ma interesa nimic din ce era in jurul meu…doar familia mea, echipa noastra de 4.