Ne-am bucurat de ziua libera de 1 Mai si am incercat sa gasim o activitate pe care dulcica noastra sa o indrageasca.
Am decis sa mergem sa vedem animale si sa ne plimbam cu poneiul.
Tinand cont de experienta de anul trecut, ne-am organizat din timp. Am plecat devreme, am cumparat biletele pentru plimbarea cu poneiul inca de la inceput, am luat chiar dublu ca timp fata de anul trecut, am pandit cu grija cand se va da startul la plimbare…totul organizat, ca o pregatire inainte de un training.
Am reusit chiar sa vedem pregatirea poneilor, cum erau curatati, tesalati si cum se pune saua. Mai mult, si-a ales chiar si poneiul din cei trei, pe numele ei Steluta…dulcica a facut asocierea si o striga Steauaaaa, Steauaa…o vreau pe Steaua…cu Steaua pimbem (in traducere: cu Steaua vreau sa ma plimb).
Datorita organizarii impecabile, a fost primul copil care a inceput sa se plimbe cu poneiul ales de ea. A inceput prima tura, veselie mare, tipete de bucurie, eu faceam cu mana, sotul filma si se invartea in jurul lor…o placere care la sfarsitul celei de-a doua ture s-a finalizat cu…plansete, tipete mai exact: “Vreau Steaua, e a mea…mai vreau”.
Eeee mamici, probabil ati trecut prin astfel de momente cand intreaga lume se uita la tine si incepi sa te faci mic, mic, in speranta ca va veni o salvara de undeva.
Copilul nostru era lipit de ponei, nu vroia sa se dea, la rand erau peste 50 de alti copii dornici sa se plimbe…greu.
Salvarea momentului a venit cand sotul a vorbit: “Tati, mergem si mai cumparam un bilet sa te plimbi cu Steluta. E bine asa?”
Plansul s-a oprit, lacrimile au inghetat pe obraji si un sunet incet s-a auzit suspinand: “Da, bine”.
Ce-a urmat, probabil va imaginati. Am stat la coada de bilete, am stat la coada pentru plimbare mai mult de 20 minute, si ne-am mai urcat copilul pe ponei pentru inca doua ture.
Pentru organizarea de la inceput ne dau 10, pentru managementul situatiei critice…hmm, nota nu exista pe scara pozitiva, dar pentru fericirea copilului nostru un 10 cu felicitari.
Sunt situatii si situatii din care noi ca parinti invatam…nu le putem planifica pe toate de acasa. 🙂
Comments are closed.