Lapte de pasare

Lapte de pasare sau in armonie cu vremea de afara care nu se decide cum sa fie, “bulgari de zapada” – un desert cu originea in Franta, simplu si usor de facut.
O crema de vanilie foarte fina acoperita cu bulgari de spuma de albus fiert si ciocolata neagra rasa.

Imi aduc aminte din liceu ca aveam prieteni care erau fanii acestui desert.

INGREDIENTE:

1 litru lapte
150 g zahar ( se poate folosi si brun)
4 oua
2 pliculete zahar vanilat
coaja rasa de lamaie
Ciocolata neagra rasa pentru decor

MOD DE PREGATIRE:

Laptele se pune la fiert. Se separa oualele si albusul se bate cu 50 g zahar si un plic de zahar vanilat pana cand spuma devine tare.
Cand laptele a dat in fiert, la foc mic se adauga incet cu lingura galustele de albus. Se lasa 2-3 minute si apoi se întorc si se mai lasa si pe partea asta. Trebuie sa puneti cu grija, cateva galuste, pe rand deoarece se umfla cand se fac si nu mai au loc in oala. Operatiunea este un pic migaloasa daca vrei sa-ti iasa galuste frumoase.
Se scot apoi cu spumiera şi se pun intr-un castron mare. Laptele il vom pastra deoarece vom alcatui crema de galbenus.
Separat se bat galbenusurile cu restul de zahar ramas, 100 g si 5 linguri de lapte, pana obtinem o crema fina. Adaugam un plic de vanilie, coaja de lamaie şi restul de lapte ramas. Vasul cu aceasta compozitie il punem deasupra unui alt vas cu apa clocotita si amestecam continuu. Il luam de pe foc cand s-a ingrosat.
Dupa ce se raceste il turnam in castron, punem galustele deasupra si radem ciocolata pentru decor. Se serveste la temperatura camerei.

Dana Predu