Se spune ca atunci cand esti pentru prima oara mama te poate cuprinde panica din orice. Parca umbli in necunoscut, bajbai pe intuneric. Daca reusesti sa te relaxezi, iti dai seama ca instinctele pentru a-ti creste armonios bebelusul sunt acolo, in interiorul tau. La dulcica mea, am trecut prin episoade diverse. La inceput am fost mama panicata, amplificata si de persoanele din jurul meu. Am spus stop la un moment dat si mi-am urmat instinctul.
Cand te intorci cu bebe de la maternitate, grija numarul unu este sa-l hranesti cat mai bine astfel incat sa ia in greutate, sa creasca “mare si sanatos”.
Dulcica mea a fost hranita 100% la san, la cerere. Bebelus sportiv, cu ore de somn haotice, alaptata la san fara a fi fortata sau fara completare. La cantarirea de la 2 saptamani, conform asistentei, nu luase suficient in greutate. Au inceput sfaturile pretioase de la asistenta, doctorul de familie, anumite rude binevoitoare: “probabil ca nu aveti suficient lapte”; “este bine sa-i dati completare”; “o tineti prea mult la san si in loc sa manance, doarme”; “lapte praf dupa fiecare masa ca si completare”; “probabil ca laptele tau nu este bun, e cam subtire, ar trebui sa fie mai gras”; “trebuia sa ia mai mult in greutate”…si lista a continuat. Mamici, ati trecut prin asa ceva? Pentru prima data mama, bombardata din toate partile cu diverse sfaturi, bineinteles ca esti la un pas de panica. Asa este?
Ce am facut? In primul rand, am crezut in alaptare si in puterea hranitoare a laptelui datorita mamei mele. M-a incurajat si mi-a povestit cum ne-a alaptat pe amandoua (pe mine si surioara mea) mai mult de un an, pana am zis noi stop. Apoi, m-am documentat. Am citit atat de multe articole si carti despre cum sa hranesti bebelusul incat ajunsesem sa glumesc si spuneam ca pot “sa-mi dau doctoratul in alaptare”. Iar in ultimul rand, am perseverat, am mers mai departe, nu m-am dat batuta, am alaptat la cerere, am fost atenta la ce mananc si am observat fiecare modificare.
Da, recunosc…am avut perioade dupa acea mare cantarire cand numaram efectiv cate guri de lapte a inghitit dulcica mea. Aveam o mini agenda invizibila in care notam de fiecare data, 30 de guri, 60 de guri, 20 guri de la stanga, 40 de la dreapta…Ce sa mai, mama panicata!
Daca nu sugea suficiente guri cat credeam eu ca sunt necesare si adormea la san, o trezeam si incepeam numaratul.
Episodul acesta nu m-a tinut foarte mult, asa cum v-am spus, m-am echilibrat destul de repede. Mama m-a ajutat mult, radea de mine de fiecare data cand ma vedea ca stau cu “ochii cat cepele” sa vad cat inghite dulcica – “Iubita mea, mananca cat are ea nevoie. O sa vezi, va lua in greutate. Ai incredere!”
Mi-am adus aminte astazi de aceste episoade deoarece am primit vizita d-nei doctor – marea cantareala a bebelusei 2 de dupa iesirea din spital. Momentul adevarului. A ajuns la greutatea de la nastere si plus inca ceva?
La cea de-a doua fetita, la bombonica noastra (asa o alinta Iulia) nu am numarat cate guri inghite si am cantarit-o doar in primele 2 zile cand am ajuns acasa. M-am setat de la inceput ca laptele matern este perfect pentru cresterea ei si ca il voi oferi ori de cate ori cere. In plus, aveam la baza prima experienta.
Da mamici, a dat foarte bine in cifre azi la d-na doctor…yupiiii. Faptul ca mi-am invatat lectia acum 4 ani, ca am ramas calma si increzatoare in instinctul de mama, m-a ajutat enorm.