Deoarece internetul este plin de inimioare, bombonele si multe declaratii de dragoste, mi-am dorit sa va trimit o parte din scrisoarea de dragoste a lui Ingeborg Bachmann catre Paul Celan (Sursa: Timp al inimii, Editura ART. Traducere de Iulia Dondorici; http://totb.ro/scrisori-de-dragoste-celebre).
De ce am ales aceasta scrisoare? Poate ca in ea se regaseste acea dorinta de revedere, de intalnire cu persoana iubita trecand peste necesitatile de baza, dorinta care s-a regasit la un moment dat in fiecare dintre noi.
Dar ideea de la care au plecat cu adevarat aceste cautari, a fost cand cadoul primit de Dragobete de la sotul meu a fost o bucatarie curata, fara vase murdare.
Aseara am gatit si nu am mai reusit sa strangem tot in urma. Dragul de el, s-a trezit in timpul noptii, a curatat si a revenit in pat cuminte ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic (nu i-am simtit lipsa, oboseala de peste zi nu m-a lasat alerta la lipsa lui).
Dimineata, mi s-a parut ca era ceva schimbat in bucataria fata de aseara. Era curat, curat. Aceste activitati le face in mod firesc sotul meu, dar acum s-au suprapus cu Dragobete, cu timpul lipsa al fiecaruia si atractia a fost furisarea pe timpul noptii fara sa stiu ca “face ce face”.
Asa ca dragul meu, te iubesc chiar si de Dragobete!
“Viena, 27.IX.1950
Dragul meu,
tânjesc atât de mult după puţină ocrotire, încât aproape mi-e teamă s-o găsesc curând. Va trebui să ai multă răbdare cu mine – sau, dimpotrivă, îţi va fi foarte uşor. Sunt rătăcită, disperată şi amărâtă şi ştiu că nu trebuie să aştept doar ca Parisul să-mi rezolve toate frământările interioare, va depinde mult de mine şi de relaţia noastră.
Mă bucur şi mă tem, rând pe rând, de ceea ce va veni; deocamdată, teama e mai puternică. Încearcă, te rog, să fii bun cu mine şi să mă ţii strâns! Uneori cred că totul e doar un vis încâlcit, că tu nu exişti, nici Parisul, numai îngrozitoarea hidră cu o sută de capete – sărăcia – care mă zdrobeşte şi nu-mi dă drumul deloc.
Urmează să ridic viza pe 5 octombrie; sper că, într-adevăr, este gata până atunci. Dacă pe lângă asta ar veni şi banii necesari, atunci aş avea motive, după mult timp, să fiu fericită.
Te îmbrăţişez, iubitule, şi-ţi dau de ştire în curând când plec!
A ta
Ingeborg.”